Preț de o oră și jumătate, suntem prinși în mijlocul dezbaterii. Toți cei numiți mai sus iau cuvântul. Discuțiile sunt aprinse. Se ridică probleme. Și tonul. Se analizează. Nivelul pasiunii e înalt. Al limbajului e stratosferic (puține sunt textele scrise azi în care limba română sună cum sună cea vorbită în acel colocviu de acum 62 de ani!). Să nu idilizăm, totuși! În spatele vorbelor atent alese și a erudiției certe a oratorilor, sunt de descifrat multiple intenții și conduite de o moralitate îndoielnică. 

Spectacolul lui Gyemant, Michailov și al celor 8+1 studenți e pasionant. Și, datorită lui, devin pasionante istoria (atât cea culturală, cât și cea social-politică), teatrul și (atenție, mare!) discuțiile despre ele. Discuțiile care nu sunt stridente, vulgare, superficiale, picante-și-atât. Nu sunt monologuri paralele, emise de cetățeni zidiți în propriile certitudini. Ci dialog veritabil, efervescent, cu substanțiale porții de idei & păreri, de replici la subiect & obiect. Discuții care avansează pe un anumit drum, de-a lungul căruia oamenii își nuanțează perspectivele, își dau seama de propriile erori și găsesc căi de a le îndrepta / ne-repeta.