„Vlad Ionuț Popescu (Mercutio) are un simț al interactivității cu publicul, atrăgându-l de partea sa, știe cât să avanseze în acest asalt de seducție, se retrage cât să nu cadă în declamații inutil, pendulează șiret între naturalețe și prețiozitate. Mercutio se cufundă în efuziuni sentimentale pe linia lui Jacques Melancolicul, din care se ridică având pe buze gustul reflecțiilor hamletiene, dar emană și logica, echilibrul, camaraderia lui Horatio. Vlad Ionuț Popescu prinde din zbor darul regizoral care îi sporește partitura, dovedind că stăpânește deja nuanțarea monologului postmodern cu abisurile tragediei clasice. Este un seducător cameleonic și nu ai nevoie de nicio picătură din seva unei flori magice ca să îl iubești.”