Spectacolul reia textul shakespearian și îl scutură de convențiile obișnuite, sondând, dincolo de replici, tensiunea subterană care naște victime și agresori deopotrivă.

Mi s-a părut tare interesantă transformarea lui Shylock în femeie fiindcă adâncește conflictul, adăugând o dinamică mult mai complexă prin opoziție nu doar cu Antonio, dar și cu Portia.  Shylock și Portia sunt femei puternice limitate de voința bărbaților și a regulilor care li se impun și modurile prin care încearcă să “evadeze” sunt deopotrivă justificabile și damnabile iar Maia Morgenstern și Natalie Ester reușesc să ilustreze memorabil atât calitățile personajelor cât și felurile uneori reprobabile prin care încearcă să depășească obstacolele care stau în calea voinței lor.

Cealaltă femeie puternică, Jessica, fiica lui Shylock, trăiește drama necesarei distanțări de mama sa în încercarea de a integra ceea ce societatea consideră a fi “normalul”. O altă calitate a montării e felul în care lasă să se întrevadă consecințele pe termen lung ale acestei alegeri, subliniind prețul enorm pe care trebuie să-l plătești când renegi cine ești, iar Isadora Băltățeanu surprinde toată intensitatea și dramatismul din parcursul personajului.

spectacolul refuză să dea răspunsuri facile, ci doar amplifică la nivelul conștiinței individuale o serie de întrebări (Cine e victimă și cine e agresor? Până unde trebuie să meargă mila? Ce e drept și ce e abuz? Care e limita dreptății și unde începe răzbunarea? ) care rămân vii în spectator după terminarea spectacolului și la care cu greu se poate spune că există un răspuns final și definitiv.