The Merchant of Venice

by William Shakespeare

Jewish State Theatre, Bucharest, 2025

Translation: Alina Grigore

Direction: Eugen Gyemant

Set Design: Vladimir Turturica

Assistant director: Teodora Toader

Assistant set designer: Ionuț Răcoreanu, Iolanda Mutu

Photography: Andrei Gîndac / IlLUSio.ro

Language: Romanian

Cast: Shylock: Maia Morgenstern, Antonio: Andrei Finți / Neculai Predica, Portia: Natalie Ester, Bassanio: George Remeș, Nerissa: Viorica Predica / Lorena Luchian, Gratiano: Darius Daradici / Mircea Drîmbăreanu, Jessica: Isadora Băltățeanu, Lorenzo: Filip Popescu, Lancelot: Nicolae Botezatu / Cătălin Vîlcu, Saleria: Anka Levana, Solania: Cristina Cîrcei, Tubal: Mirela Nicolau, Dogele Venetiei: Mihai Ciucă, Prince of Aragon: Mircea Dragoman / Andrei Miercure, Prince of Marrocco: Feras Sarmini

Reviews

Emoționată de importanța rolului, dar jucând cu forță și dăruire acest rol emblematic pentru teatrul scris de Shakespeare în acea perioadă, când antisemitismul era foarte puternic în ciuda faptului că evreii nu existau în societatea engleză, fiind expulzați în 1290, Maia Morgenstern dă suflet acestui personaj fără suflet. Și construiește o ambiguitate a acestui personaj.
Eugen Gyemant conduce cu mână sigură această suită de întâmplări cauzate de împrumut și de încurcături ale iubirii, fără a ocoli substanța textului atât de special și neobișnuit al lui William Shakespeare, care, așa cum este montat pe scena Teatrului Evreiesc din București, nu ocolește cuvintele dure și cruzimea personajelor. Regizorul ne face să înțelegem de ce evreul, negustor, un dur, Shylock, în fața celor ce-i vor capul, când pierde în fața judecătorului dreptul său trecut în contract și în locul propriei răzbunări primește pedeapsa de a se creștina, își va înconjura trupul cu Șalul Talit.
— Octavian Neculai, LiterNet.ro
Eugen Gyemant tratează personajele într-o altă cheie decât cea în care am fost obișnuiți, ferindu-se de poziția maniheistă în fața realității. Sylockul nu este Agresorul perfect, așa cum nici Antonio nu este deloc o Victimă  perfectă. Dar Salvatorul, unde și cine este? Rolurile de Victimă, Agresor, Salvator sunt specifice jocurilor psihologice, adică interacţiunilor caracterizate de lupta de putere, în care  pun în scenă rănile personale ale tuturor protagoniştilor, din care nimeni nu câştigă cu adevărat.Da, Sylock este arogant, dacă definim aroganța ca o conștientizare a propriilor competențe. Da, Sylock este crud, dacă definim cruzimea ca o căutare ucigașă și sinucigașă  a esenței adevărului care înspăimântă pe toți cei din jur. Doar că acei care îl împresoară nu sunt cu nimic mai buni decât el, în fiecare colcăie compromisul, interesul, meschinăria, lașitatea, trufia. Nimic nu se va schimba în lume.O ramă multiplicată a scenei de teatru(adică a Lumii) creează iluzia de profunzime și adâncime a scenei (adică a Lumii). Oglinzile contribuie și ele la sporirea iluzorie a dimensiunilor. În realitate, scena (adică Lumea) este la fel de îngustă. Mila, dreptatea, adevărul se înghesuie cu greu pentru că cruzimea, inechitatea,  minciuna au haine fastuoase.
— Alina Maer, Scene și cuvinte
Spectacolul reia textul shakespearian și îl scutură de convențiile obișnuite, sondând, dincolo de replici, tensiunea subterană care naște victime și agresori deopotrivă.
Mi s-a părut tare interesantă transformarea lui Shylock în femeie fiindcă adâncește conflictul, adăugând o dinamică mult mai complexă prin opoziție nu doar cu Antonio, dar și cu Portia.  Shylock și Portia sunt femei puternice limitate de voința bărbaților și a regulilor care li se impun și modurile prin care încearcă să “evadeze” sunt deopotrivă justificabile și damnabile iar Maia Morgenstern și Natalie Ester reușesc să ilustreze memorabil atât calitățile personajelor cât și felurile uneori reprobabile prin care încearcă să depășească obstacolele care stau în calea voinței lor.
Cealaltă femeie puternică, Jessica, fiica lui Shylock, trăiește drama necesarei distanțări de mama sa în încercarea de a integra ceea ce societatea consideră a fi “normalul”. O altă calitate a montării e felul în care lasă să se întrevadă consecințele pe termen lung ale acestei alegeri, subliniind prețul enorm pe care trebuie să-l plătești când renegi cine ești, iar Isadora Băltățeanu surprinde toată intensitatea și dramatismul din parcursul personajului.
spectacolul refuză să dea răspunsuri facile, ci doar amplifică la nivelul conștiinței individuale o serie de întrebări (Cine e victimă și cine e agresor? Până unde trebuie să meargă mila? Ce e drept și ce e abuz? Care e limita dreptății și unde începe răzbunarea? ) care rămân vii în spectator după terminarea spectacolului și la care cu greu se poate spune că există un răspuns final și definitiv.
— Andrada Danilescu, File de teatru